Să te revolţi pe viaţă
Că e crudă şi ipocrită,
Şi e stăpână peste tot,
Şi râde de a ta soartă
Şi de fericirea neîmplinită...
Şi povara ei te-apasă,
Şi iar te revolţi pe viaţă
Că ţi-a risipit fericirea,
Fără să-i fi simţit gustul
Şi ce complicată pare...
În straiele vechi de noapte,
C-ai fost o vreme sluga
Iubirii de mult visată...
Şi urmărită, şi vinovată...
Şi ai tot aşteptat să vină
Iubirea cea adevărată
Care nu poate fi confundată,
Să-ţi purifice sufletul
Cu o briză fierbinte
Ce vrea să te-alinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.