Atâtea frunze moarte
Risipite pe pământ,
Îşi pierd din strălucire
Şi-s luate apoi de vânt.
Şi duse mai departe
Foşnind sub paşii grei,
Aruncă o privire,
La bieţii copăcei...
Că-s trişti şi goi de frunze,
Şi fără dor şi cântec
Şi fă un semn din buze
Să pară vreun descântec
Şi vraja dă să pice
Ca să-i trezeşti la viaţă,
Fii drept cu ei, amice,
Priveşte-i cu speranţă...
Că au fost verzi odată
Şi roade au dat la toţi,
Ne-au dat minunea toată,
Aşteaptă, dacă poţi...
Că sub zăpada iernii
Bătute şi de ploi
Se contopesc, sunt una
Cu jalea şi nevoi...
Şi-l fac fertil pământul,
Să fie mai bogat,
Să nu-l usuce vântul,
Nici soarele-arzător.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.