Flori de câmp

Măcar atunci...

Măcar atunci, în semn de amintire,
Că umbră făcu destul pe-o îngustă felie,
Să aibă un loc de pomenire,
Fără să plătească în fiecare an chirie…
Să doarmă-n pace, să-l înghită pământul,
Să nu ajungă-n saci, cu ei s-acopere coşciugul
Altui mort, ce n-are loc de veci,
Că-i tristeţe în aceste zile seci…
Pentru a doua oară se-aude Prohodul.
Să fie ultimul, să-i fie-n veci somnul,
Netulburat şi fără durere, suspin,
Cu floare pe floare şi multe lumini…

Ţesături, îmbârligături...

Stau trist pe pajiştea întinsă
cu mii cuvinte care ţin să se usuce,
că nimeni n-are timp să le ude rădăcina
cu strop de rouă caldă,
dar am pus cruce,
acum, la răscruce,
şi las o floare,
chiar de cicoare
sau mătrăgună ,
că nu sunt nebună…


Am fost atras
de ţesătura invizibilă
într-o ţesătură prea luxoasă,
căci sămânţa n-a fost sănătoasă...

Unii se amuză,
alţii mă critică,
unii se lamentează,
alţii mă descalifică…
Tot ce am recuperat
din trecutul îndepărtat,
este atât de adevărat
şi necenzurat…

Şi scriu versuri fără vers
şi rimă fără rimă,
dar vreau să fiu ridicată în slăvi,
vreau comentarii multe,
vreau schimbare de tonalitate
din minor în major,
vreau producţie literară,
vreau să ies din criză şi ameţeală…
nu vreau critici, nici reguli,
nici făgăduieli, nici tânguieli,
nu vreau frânturi
din colecţia de stări,
din cea de timp…

Vreau să rămân singur,
cu scrisul meu să fiu compatibil,
cu iluziile mele pierdute,
cu poemele ciuruite...

Nu vreau agonie,
nici prozodie.
Vreau să ies din transă
şi din „luxoasa” plasă.
Nu vreau să fiu gară,
nici de ocară,
nici latrină,
nici de duzină.
Vreau înapoi acasă,
la propria-mi masă,
săracă şi tristă,
dar ştiu că există…

10 aprilie 2010

Mama

Îi simt mirosul florilor din glastră,
culese-n zorii dimineţii,
îi simt şi paşii prin odaie
şi-i văd sudoarea rece-a frunţii.

Şi simt miros de levănţică,
de izmă şi de romaniţă,
când schimba patul lui Lărică
şi-l acoperea cu o levinţă.

O văd cu caierul în mână,
torcând fuior după fuior,
şi miroseala de la lână,
şi simt cum mă cuprinde-un dor...

Avea un suflet şi trăia,
muncind din zori şi până-n seară,
grădina toată înflorea,
când o muncea a doua oară.

Mai simt în fiecare dimineaţă
mirosul de rântaş prăjit,
când ne trezeam cu toţi la masă,
era sătulă de muncit.

Şi-o văd plecând pe jos la ţară,
s-aducă în pătul porumbul,
şi vinul, ţuica, în cămară
le aşeza când le venea rândul.

Iar sâmbăta era în baie,
după o săptămână grea,
şi tălpile lăsau o zoaie,
le curăţa cum ea putea...

După ce s-a primenit
cu hainele cele călcate,
pe trupul aspru şi trudit,
şi cu-ncălţările curate...

O văd duminica mergând
la Biserica din sat,
şi se-ntorcea încet, plângând,
şi sătulă de oftat...

Ţinea în mână un colac,
aghiasmă pentru fiul drag,
că se ruga neîncetat
şi cruce îşi făcea în prag...

Să aibă zile, să trăiască,
că era tare bolnav,
sătulă ca să-i tot jelească
pe toţi, pe care i-a pierdut...

O plânge, azi, grădina toată,
şi dau ocol şi parcă aud
cântări şi doinele de-acasă,
printre crenguţele de dud...

O zi magică

Este o zi magică pentru tine, femeie,
o zi mângâiată de soare,
o zi pe care-o trăieşti intens, femeie,
fie că eşti soră, iubită, mamă...

Este o zi magică pentru tine, iubito,
o zi încărcată cu flori şi iubiri,
o zi presărată cu şoapte, iubito,
petale de rouă şi trandafiri...

Este o zi magică pentru tine, mamă,
icoana sufletului meu,
izvor nesecat de bunătate, mamă,
păstrat în inimă mereu...

Este o zi magică pentru tine, bunico,
înconjurată de proprii nepoţi,
o zi în armonie şi frumuseţe, bunico,
şi vise în miezul unei nopţi...

Zbor cu parapanta

Ce cauţi?

Ce cauţi tu în mintea ei,
ce cauţi s-o înveninezi
cu otrava ta de şoricei,
ce cauţi tu s-o mai păstrezi...

Ce cauţi s-o mai tracasezi,
ce cauţi s-o întorci din drum,
de ce nu o eliberezi,
ce cauţi s-o transformi în scrum.

De ce-i bolnavă mintea ta,
de ce e rea, molipsitoare,
de ce te minţi şi-o minţi pe ea,
ce-o cauţi printre muritoare...

Degeaba ţeşi la un război,
covoare multe, inspirate,
acestea nu-s doar pentru voi,
de ochii lumii-s închelbate...

Că le-ai urzit cu vorbe grele,
cu iţe tot mai încurcate,
stârnind furtună şi-ntuneric
peste destinele trucate...

Şi ce e trist şi reprobabil
că eşti ce nu poţi fii,
şi ai stârnit atâtea intrigi
printre ai tăi, printre copii.

Dar nu ţi-ai pus nicicând problema,
în capul tău amalgamat,
că vor găsi ei anatema
şi o să fii desconsiderat.

Când...

Când te saturi de tot şi de toţi acum,
când în jur e numai rău şi ai ales alt drum,
când ai curaj şi plănuieşti
o altă viaţă pe care vrei s-o trăieşti...

Când te păcăleşti şi te păcălesc
cei ce ti-au spus într-o zi "te iubesc",
şi ai îndoieli şi nu poţi să le ceri
o vorbă mai bună, nu cea în doi peri...

Când mintea-i aiurea şi n-o poţi struni,
când vorba e arma de-a sili şi-umili,
când totu-i croit după mintea bolnavă,
ca să transformi femeia într-o sclavă...

Când uiţi de suflet şi devii duşmănos,
te schimbi uşor într-un belicos,
călcând în picioare tot trupul slăbit,
jucându-te-n voie cu el "de-a iubit".

Când nu eşti nimic din ce crezi că eşti,
oricâ te zbaţi să fii printre celeşti,
rămâi tot avar şi stăpân peste trup,
iar firele din suflet le vezi cum se rup...

Învăţăm

Din căderi toţi învăţăm
şi mai puţin din urcuşuri,
oricât am vrea să prosperăm,
noi dăm şi peste derdeluşuri...

Şi ne julim, şi ne lovim,
cu capul dăm iar de tavan,
şi buimăciţi, când ne trezim,
simţim pământul bolovan...

Şi cât de bine era sus,
fără de griji, fără vreun gând,
iar de aici, cu gândul dus,
iar mă aşez umil la rând...

Şi uit de mine, de povara
ce mă apasă zi de zi,
şi-aştept să vină iară seara
cu vise de-adormit copii...

Dar serile nu sunt ce-au fost
şi nu îmi par mai liniştite
ca-n vremurile fără rost,
când aveam codiţe despletite...

Şi alergam să o găsesc
pe mama bună prin grădină,
să mă înveţe să-mpletesc
o coroniţă din sulfină...

Şi degetele mă speriau,
erau atât de duşmănoase,
oricăt trudeau şi împleteau,
îmi păreau neprietenoase...

Şi mama iar cu mâna ei,
muncită şi extenuată,
îmi împletea coroana-n trei
şi mi-o punea apoi pe creastă...

Ziua, noaptea, mă gândesc
la mâna ei măiastră,
o vreau şi azi s-o regăsesc
şi s-o aşez în glastră...

Să fie îndreptar acum,
la multe fapte bune,
să se-nmulţească pe pământ
şi peste tot în lume...

Din puţinul tău...

Când dai din puţinul tău
şi dai cu adevărat,
mă simt reînviat,
cu dor de colindat.

Când dai din puţinul tău
şi dai cu adevărat,
mă văd înflăcărat
şi entuziasmat...

Când dai din puţinul tău
o mângâiere adevărată,
n-o uit în viaţa toată
şi-o păstrez imaculată.

Când dai din puţinul tău
un cuvânt prietenos,
o să cresc frumos
pe pământul mănos...
.
Când dai din puţinul tău
un sfat sau ajutor,
uit de nemilosul dor,
cel mistuitor...

Noapte şi zi

Noapte şi zi...
una plină de griji şi de chin,
alta tăcută şi nevăzută,
în care se crezu pierdută...

Noapte şi zi...
una atât de îndrăcită şi năucită,
alta uitată de toţi, părăsită,
din care se trezi neîmplinită...

Noapte şi zi...
una cu apucături perverse,
alta cu amintiri neşterse,
de prin albumul ei culese...

Noapte şi zi...
una plină de trădări şi temeri,
alta cufundată în tăceri,
fără să ştie de-acele plăceri...

Noapte şi zi...
una plină de tristeţi,
alta, uitând de-ale sale vieţi,
rătăcită în zorii unei dimineţi...

Noapte şi zi...
una plină de rutină,
alta, cu şoapte în surdină,
care-o scoate la lumină...

Noapte şi zi...
una-n care postim,
alta cu chip de heruvim,
ce ne învaţă să iubim...

O zi tristă

Astăzi e o zi tristă,
dar mă bucur că există...
vreau ca gerul să-l înfrunt
şi la tine să ajung,
zăpada groasă s-o străpung...

Spre alte zări atunci priveai
şi două vorbe ne scriai,
dar durerea nu te lasă...
şi pumnul tău e tot mai strâns,
nu te poţi opri din plâns...

Azi mă întreb, de ce te-au luat,
ordinul cine l-a dat?
şi mă-ntorc iară la tine
şi mă-ntreb într-un târziu,
cine ştie al meu pustiu?

Cine ştie ce-am pierdut
şi mă leagă de trecut?
vreau să ştie şi nepoţii,
cine m-a eliberat
şi cine m-a încătuşat...

Cine s-a sacrificat
şi cine mi-a confiscat
adevărul despre tine,
care ai murit regeşte,
iar eu trăiesc orbeşte...

Cu tine mă visez mereu,
băiete drag, martirul meu,
tu mi-ai schimbat viaţa,
să port povara asta grea
cu ploi şi vânt, prin ger şi nea...

Eroului Cătălin Haidău