Stau trist pe pajiştea întinsă
cu mii cuvinte care ţin să se usuce,
că nimeni n-are timp să le ude rădăcina
cu strop de rouă caldă,
dar am pus cruce,
acum, la răscruce,
şi las o floare,
chiar de cicoare
sau mătrăgună ,
că nu sunt nebună…
Am fost atras
de ţesătura invizibilă
într-o ţesătură prea luxoasă,
căci sămânţa n-a fost sănătoasă...
Unii se amuză,
alţii mă critică,
unii se lamentează,
alţii mă descalifică…
Tot ce am recuperat
din trecutul îndepărtat,
este atât de adevărat
şi necenzurat…
Şi scriu versuri fără vers
şi rimă fără rimă,
dar vreau să fiu ridicată în slăvi,
vreau comentarii multe,
vreau schimbare de tonalitate
din minor în major,
vreau producţie literară,
vreau să ies din criză şi ameţeală…
nu vreau critici, nici reguli,
nici făgăduieli, nici tânguieli,
nu vreau frânturi
din colecţia de stări,
din cea de timp…
Vreau să rămân singur,
cu scrisul meu să fiu compatibil,
cu iluziile mele pierdute,
cu poemele ciuruite...
Nu vreau agonie,
nici prozodie.
Vreau să ies din transă
şi din „luxoasa” plasă.
Nu vreau să fiu gară,
nici de ocară,
nici latrină,
nici de duzină.
Vreau înapoi acasă,
la propria-mi masă,
săracă şi tristă,
dar ştiu că există…
10 aprilie 2010
