sâmbătă, 8 mai 2010

Măcar atunci...

Măcar atunci, în semn de amintire,
Că umbră făcu destul pe-o îngustă felie,
Să aibă un loc de pomenire,
Fără să plătească în fiecare an chirie…
Să doarmă-n pace, să-l înghită pământul,
Să nu ajungă-n saci, cu ei s-acopere coşciugul
Altui mort, ce n-are loc de veci,
Că-i tristeţe în aceste zile seci…
Pentru a doua oară se-aude Prohodul.
Să fie ultimul, să-i fie-n veci somnul,
Netulburat şi fără durere, suspin,
Cu floare pe floare şi multe lumini…