Flori de câmp pentru toamnă târzie

Ca pe vremuri...
Mi-e dor de acele momente... Şi atâta timp a trecut, poate că punţile de legătură sunt mai şubrede, poate că nu le-am întreţinut, poate că voi nu sunteţi acasă, poate că aţi uitat cărarea, dar eu nu am uitat florile voastre de câmp care îmi împodobeau casa pentru multă vreme. Ele există pentru că le-am păstrat în minte şi dacă timp vă faceţi să ajungeţi în acel loc minunat, un loc special, de unde culegeam crenguţele de merişor şi confecţionam coroniţe şi bucheţele, la sfârşit de an şcolar. Erau cei 3 - 4 arbuşti ornamentali, imenşi, la intrarea în parcul Herăstrău, de lângă Arcul de Triumf. Mai ţineţi minte? Vă propun o reîntoarcere în anii copilăriei, tot în acel loc, să ne primească o clipă înlăuntrul lor, în inima lor, să ne întâmpine cu o crenguţă proaspătă de merişor, şi apoi, plimbându-ne prin parc, pe aleile care odinioară răsunau de glasurile noastre, să regăsim o frântură de amintire, să ne hrănim cu o porţie de bunătate şi dărnicie, ca ieri, şi măreţie şi trăinicie, ca azi. Este drumul pe care m-am hotărât să-l fac şi acolo să vă întâlnesc. Să fie ziua de marţi, 20 septembrie, ora 17. Vă aştept cu „Flori de câmp”.

Aşa a început povestea…

 Eram fericită şi emoţiile începeau să năvălească peste mine… Atâtea întrebări… Am regăsit oraşul drag, cu amintiri la tot pasul, cu oameni din ce în ce mai grăbiţi şi încercam să-i opresc, să le împărtăşesc marea bucurie, că după atâţia ani, am reuşit să refac puntea dintre generaţii… Dar nimeni nu avea timp de sufletul meu. Şi teama de a nu întârzia la întâlnire, de a fi acolo, să aştept cuminte… Am intrat în parc, am regăsit boscheţii şi prima apariţie, atât de delicată, cu o siluetă de invidiat, se îndrepta uşor şi timid spre mine. Am ştiut că numai ea poate fi prima, ca atunci când mi-a apărut primul volum de versuri; ea a fost prima care mi l-a cerut…

„Azi am primit un zâmbet cald şi un buchet de Flori de câmp. Mulţumesc, dragă tovarăşă Gîlcescu.”  Mariana

A venit într-un suflet, cu teama de a nu întârzia, cea care are disciplina în sânge şi care a scris: „Cu multă convingere, simt că va veni ziua în care veţi veni şi vă voi ruga, la rândul meu, să îmi însemnaţi cartea. Cuvintele sunt de prisos, iar dragostea ce vi-o port, nemărginită. Vă mulţumesc pentru o copilărie superbă!”  Sorina

„O amintire întotdeauna vie, în sufletul şi mintea mea, am retrăit-o azi, alături de cea mai specială persoană a copilăriei mele. Vă mulţumesc! Cu mult drag…”  Ramona

„Mă bucur de fiecare dată de prezenţa dumneavoastră şi îmi aduc aminte, cu emoţie şi nostalgie, de primii ani de şcoală şi de primele lecţii de viaţă. Vă mulţumesc pentru tot!” Loredana

„Mă bucur foarte mult să vă revăd. Sunteţi neschimbată. Vă pup şi vă doresc tot binele din lume”  Mihai

„Vă doresc tot binele din lume. Să rămâneţi la fel de frumoasă şi plină de energie. Veţi rămâne mereu în sufletul meu şi îmi voi aduce mereu aminte, cu mare drag, de învăţătoarea mea frumoasă. Cu multă dragoste…”   Lucia

„M-am bucurat foarte mult s-o revăd pe cea mai frumoasă tovarăşă din lume.” Radu

„Izvor de creaţie năvalnică se transformă în ape adânci. Reflexia apelor îţi reflectă personalitatea, uimindu-ne de fiecare dată cu conturul puternic şi luminos!” Mihaela Chiţac

„Toate gândurile bune şi urări de multă sănătate pentru doamna învăţătoare” Măriuca  

„Ne revedem cu mare drag” Ioniţă Nicolae

„Cele mai frumoase momente au fost cele extraşcolare, cu părinţii, stropite din belşug cu „pionierată”.” Marcel Chiţac

„Ne-am regăsit, după atâta timp, cu amintiri de când eram mici şi neajutoraţi. Dar între timp am crescut, am devenit oameni cu familie. Eu am doi copii şi o soţie frumoasă şi deşteaptă. Ea este avocat şi împreună avem o agenţie de turism…” Dragoş Robatzchi

„Dragoş mi-a povestit despre dumneavoastră. Şcoala generală lasă cele mai marcante amintiri. Nu lăsaţi să mai treacă timp!”  Mirabela Robatzchi

Au fost alături de noi cu un gând din suflet:

Raluca Nedelcu:  „Îmi amintesc foarte bine de acele tufe de merişor. Vă mulţumesc pentru invitaţie. Ar fi frumos să ne putem revedea. Încă nu ştiu dacă  pot ajunge, dar fac tot ce este posibil.”

Frăţilă Floriana:  „S-ar putea ca toate cărţile astea pe care le scrii să rămână şi să se bucure de ele şi generaţiile tale, poate chiar toate generaţiile tale. Ele sunt comoara ta, în afară de cei dragi, care în mod sigur şi ei sunt comoara ta.”

Alina Popa:  „Mi-aş fi dorit foarte mult să vă reîntâlnesc, după atâta timp, însă nici eu nu sunt atunci în Bucureşti...”

Anca Grozea:  „Ce fain! Din păcate, nu pot participa pentru că nu sunt în Bucureşti...”

Lidia Dumitraşcu:  „Din păcate, nu sunt în Bucureşti, însă vă mulţumesc pentru invitaţie şi voi încerca să vă însoţesc, chiar şi numai cu mintea, la întâlnirea cu „Flori de câmp”... Felicitări pentru volum şi pentru întregul portofoliu de oameni pe care i-aţi modelat şi înnobilat sufleteşte de-a lungul anilor (ne ştim noi care suntem... )”

Maria Calistrate:  „Ce frumos scrieţi! Din păcate, eu nu lucrez în Bucureşti şi abia acum, am reuşit să citesc această invitaţie. Mi-ar fi plăcut să revăd şi foştii colegi.”

Tot cu gândul ne-au însoţit: Dana Voicu, Isabela Gîlcescu şi Manuela Arghiriu

Dar cei mai mulţi poate că au avut un motiv, poate că n-au putut să ajungă sau au ajuns prea târziu… Au lipsit de la o altfel de lecţie, una atipică, o lecţie simplă, în care natura ne-a primit în mijlocul ei, ne-a îmbujorat chipurile mirosind a emoţie… A fost o lecţie în care ne-am regăsit fiecare, am învăţat să plângem, să iertăm, să ne lăudăm, să fim generoşi, să ne amintim… Şi după toate cele întâmplate, am ajuns în colţul meu de acasă, şi-n liniştea nopţii, am citit gândurile voastre frumoase, calde, din suflet. Am ştiut că va veni o vreme când vom fi faţă-faţă şi vom da testul decisiv. Şi l-am trecut, fără emoţii, fără bâlbâieli. Iar eu sunt cel mai fericit om de pe pământ, pentru că încă însemn ceva pentru voi… „Eu am sărit din faţa calculatorului, ieri la 16:50, cu atâta suflet, am alergat până la Arcul de Triumf, numai ca să ajung, să nu vă pierd…” Sorina

Flori de câmp pentru toamnă târzie