Ca pe vremuri...
Mi-e dor de acele momente... Şi atâta timp a trecut, poate că punţile de
legătură sunt mai şubrede, poate că nu le-am întreţinut, poate că voi nu
sunteţi acasă, poate că aţi uitat cărarea, dar eu nu am uitat florile voastre
de câmp care îmi împodobeau casa pentru multă vreme. Ele există pentru că le-am
păstrat în minte şi dacă timp vă faceţi să ajungeţi în acel loc minunat, un loc
special, de unde culegeam crenguţele de merişor şi
confecţionam coroniţe şi bucheţele, la sfârşit de an şcolar. Erau cei 3 - 4
arbuşti ornamentali, imenşi, la intrarea în parcul Herăstrău, de lângă Arcul de
Triumf. Mai ţineţi minte? Vă propun o reîntoarcere în anii copilăriei, tot în
acel loc, să ne primească o clipă înlăuntrul lor, în inima lor, să ne întâmpine
cu o crenguţă proaspătă de merişor, şi apoi, plimbându-ne prin parc, pe aleile
care odinioară răsunau de glasurile noastre, să regăsim o frântură de amintire,
să ne hrănim cu o porţie de bunătate şi dărnicie, ca ieri, şi măreţie şi
trăinicie, ca azi. Este drumul pe care m-am hotărât să-l fac şi acolo să vă
întâlnesc. Să fie ziua de marţi, 20 septembrie, ora 17. Vă aştept cu „Flori de
câmp”.
Aşa a început povestea…
Eram
fericită şi emoţiile începeau să năvălească peste mine… Atâtea întrebări… Am
regăsit oraşul drag, cu amintiri la tot pasul, cu oameni din ce în ce mai
grăbiţi şi încercam să-i opresc, să le împărtăşesc marea bucurie, că după
atâţia ani, am reuşit să refac puntea dintre generaţii… Dar nimeni nu avea timp
de sufletul meu. Şi teama de a nu întârzia la întâlnire, de a fi acolo, să
aştept cuminte… Am intrat în parc, am regăsit boscheţii şi prima apariţie, atât
de delicată, cu o siluetă de invidiat, se îndrepta uşor şi timid spre mine. Am
ştiut că numai ea poate fi prima, ca atunci când mi-a apărut primul volum de
versuri; ea a fost prima care mi l-a cerut…
„Azi am primit un zâmbet cald şi un buchet
de Flori de câmp. Mulţumesc, dragă tovarăşă Gîlcescu.” Mariana
A venit într-un suflet, cu teama de a nu întârzia,
cea care are disciplina în sânge şi care a scris: „Cu multă convingere, simt că va veni ziua în care veţi veni şi vă voi
ruga, la rândul meu, să îmi însemnaţi cartea. Cuvintele sunt de prisos, iar
dragostea ce vi-o port, nemărginită. Vă mulţumesc pentru o copilărie superbă!” Sorina
„O
amintire întotdeauna vie, în sufletul şi mintea mea, am retrăit-o azi, alături
de cea mai specială persoană a copilăriei mele. Vă mulţumesc! Cu mult drag…”
Ramona
„Mă bucur
de fiecare dată de prezenţa dumneavoastră şi îmi aduc aminte, cu emoţie şi
nostalgie, de primii ani de şcoală şi de primele lecţii de viaţă. Vă mulţumesc
pentru tot!” Loredana
„Mă bucur
foarte mult să vă revăd. Sunteţi neschimbată. Vă pup şi vă doresc tot binele
din lume” Mihai
„Vă doresc
tot binele din lume. Să rămâneţi la fel de frumoasă şi plină de energie. Veţi
rămâne mereu în sufletul meu şi îmi voi aduce mereu aminte, cu mare drag, de
învăţătoarea mea frumoasă. Cu multă dragoste…” Lucia
„M-am
bucurat foarte mult s-o revăd pe cea mai frumoasă tovarăşă din lume.” Radu
„Izvor de
creaţie năvalnică se transformă în ape adânci. Reflexia apelor îţi reflectă
personalitatea, uimindu-ne de fiecare dată cu conturul puternic şi luminos!” Mihaela Chiţac
„Toate
gândurile bune şi urări de multă sănătate pentru doamna învăţătoare” Măriuca
„Ne
revedem cu mare drag” Ioniţă Nicolae
„Cele mai
frumoase momente au fost cele extraşcolare, cu părinţii, stropite din belşug cu
„pionierată”.” Marcel Chiţac
„Ne-am regăsit, după atâta timp,
cu amintiri de când eram mici şi neajutoraţi. Dar între timp am crescut, am
devenit oameni cu familie. Eu am doi copii şi o soţie frumoasă şi deşteaptă. Ea
este avocat şi împreună avem o agenţie de turism…” Dragoş Robatzchi
„Dragoş mi-a povestit despre
dumneavoastră. Şcoala generală lasă cele mai marcante amintiri. Nu lăsaţi să
mai treacă timp!” Mirabela Robatzchi
Au fost alături de noi cu un gând din suflet:
Raluca Nedelcu: „Îmi
amintesc foarte bine de acele tufe de merişor. Vă mulţumesc pentru invitaţie.
Ar fi frumos să ne putem revedea. Încă nu ştiu dacă pot ajunge, dar fac tot ce este posibil.”
Frăţilă Floriana: „S-ar
putea ca toate cărţile astea pe care le scrii să rămână şi să se bucure de ele
şi generaţiile tale, poate chiar toate generaţiile tale. Ele sunt comoara ta, în
afară de cei dragi, care în mod sigur şi ei sunt comoara ta.”
Alina Popa: „Mi-aş
fi dorit foarte mult să vă reîntâlnesc, după atâta timp, însă nici eu nu sunt
atunci în Bucureşti...”
Anca Grozea: „Ce
fain! Din păcate, nu pot participa pentru că nu sunt în Bucureşti...”
Lidia Dumitraşcu: „Din
păcate, nu sunt în Bucureşti, însă vă mulţumesc pentru invitaţie şi voi încerca
să vă însoţesc, chiar şi numai cu mintea, la întâlnirea cu „Flori de câmp”...
Felicitări pentru volum şi pentru întregul portofoliu de oameni pe care i-aţi
modelat şi înnobilat sufleteşte de-a lungul anilor (ne ştim noi care suntem...
)”
Maria Calistrate: „Ce
frumos scrieţi! Din păcate, eu nu lucrez în Bucureşti şi abia acum, am reuşit
să citesc această invitaţie. Mi-ar fi plăcut să revăd şi foştii colegi.”
Tot cu gândul ne-au
însoţit: Dana Voicu, Isabela
Gîlcescu şi Manuela Arghiriu
Dar cei mai mulţi poate că au avut un motiv, poate că n-au putut să ajungă
sau au ajuns prea târziu… Au lipsit de la o altfel de lecţie, una atipică, o
lecţie simplă, în care natura ne-a primit în mijlocul ei, ne-a îmbujorat
chipurile mirosind a emoţie… A fost o lecţie în care ne-am regăsit fiecare, am
învăţat să plângem, să iertăm, să ne lăudăm, să fim generoşi, să ne amintim… Şi
după toate cele întâmplate, am ajuns în colţul meu de acasă, şi-n liniştea
nopţii, am citit gândurile voastre frumoase, calde, din suflet. Am ştiut că va
veni o vreme când vom fi faţă-faţă şi vom da testul decisiv. Şi l-am trecut,
fără emoţii, fără bâlbâieli. Iar eu sunt cel mai fericit om de pe pământ,
pentru că încă însemn ceva pentru voi… „Eu
am sărit din faţa calculatorului, ieri la 16:50, cu atâta suflet, am alergat
până la Arcul de Triumf, numai ca să ajung, să nu vă pierd…” Sorina