Ce trişti şi cuminţi
sunt bieţii părinţi...
Tu n-ai timp să-i alinţi
şi nici să-i accepţi
bătrâni şi-nţelepţi.
Prin ei tu te vezi
şi nu poţi să crezi
că o s-ajungi tot ca ei...
Ei încă sunt
un timp pe pământ,
şi tu treci grăbit,
şi nu te-ai oprit,
o clipă doar...
Ce mult a trecut
de când te-au văzut
şi tu n-ai ştiut...
Te-ai grăbit mereu,
iar lor le-a fost greu...,
şi n-ai înţeles
că ei au cules
tot ce-au sădit
şi-au pătimit...,
Dar... au trăit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.